Avertizări Cod Galben de vânt puternic în Alba și alte județe din țară, miercuri și joi. Unde vor fi furtuni, averse, grindină
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționări Cod Galben de vânt puternic, valabile joi pentru Alba și alte județe din țară. Până atunci, vor fi furtuni, ploi torențiale și grindină în mai multe zone.
Condiții de instabilitate atmosferică vor fi, local, și în centrul țării.
Informare meteo: de miercuri, 27 mai ora 10.00 până joi, 28 mai ora 21.00
Instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului
Pe parcursul zilei de miercuri (27 mai) și în noaptea de miercuri spre joi în nord-vestul, nordul, estul și local centrul și sud-estul țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin:
- intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală în general de 40-60 km/h)
- averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse grindină.
În intervale scurte de timp (1-3 ore) se vor acumula cantități de apă de 10-20 l/mp.
Joi (28 mai) vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze la rafală în general de 45-55 km/h.
Manifestări de instabilitate atmosferică vor mai fi pe arii restrânse în regiunile sudice.
Atenționare Cod Galben: miercuri, 27 mai, orele 12.00-23.00 - instabilitate atmosferică
Din a doua parte a zilei de miercuri (27 mai), în Maramureș, nordul Transilvaniei și în cea mai mare parte a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin:
- intensificări ale vântului și vijelii, cu viteze la rafală de 50-70 km/h și izolat peste 80 km/h
- averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri grindină de mici și medii dimensiuni.
În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi, local, de 15-25 l/mp.
Atenționare Cod Galben: joi, 28 mai, orele 8.00-21.00 - intensificări ale vântului
Pe parcursul zilei de joi (28 mai) vântul va avea intensificări în Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul Banatului, jumătatea de vest a Olteniei, nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei, unde la rafală se vor atinge viteze de 50-70 km/h.
În Carpații Meridionali și Occidentali local vor fi rafale de 70-90 km/h.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)