Eveniment
Avertizări COD GALBEN şi PORTOCALIU de INUNDAŢII, până luni seara, în judeţul Alba și în țară. Zonele vizate
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a transmis noi avertizări hidrologice pentru judeţul Alba, valabile în până luni, la ora 20.00. Sunt avertizări Cod Galben de inundaţii pentru bazinele râurilor Târnava Mare, Târnava Mică și Arieș.
Potrivit unor surse, dumincă dimineața, la ora 10.00, în zona Scărișoara, cota de atenție pe râul Arieșul Mare a fost depășită cu 7 cm. Un cititor Alba24 a surprins pe imagini apele râului.
Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, sunt așteptate scurgeri importante pe versanţi, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale Cotelor de Apărare.
COD GALBEN
În intervalul 18.03.2018 ora 12:00 – 19.03.2018 ora 20:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Tur – bazin inferior, Lăpuş – bazin inferior (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Ier (judeţele Satu Mare şi Bihor), Barcӑu – bazin mijlociu şi inferior (judeţele Sӑlaj şi Bihor), Mureş (bazin superior aval S.H. Rӑstoliţa – amonte confluenţă Arieş) – judeţele Mureş şi Bistriţa Năsăud, Târnava Mare, Târnava Mică (judeţele Harghita, Mureş, Sibiu şi Alba), Arieş (judeţele Alba şi Cluj), Timiş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bârzava, Moraviţa (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Caraş, Nera (judeţul Caraş Severin), Olt – bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Dolj şi Olt), Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), râurile mici din judeţul Constanţa.
COD PORTOCALIU
În intervalul 18.03.2018 ora 12:00 – 19.03.2018 ora 20:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna – bazin mijlociu şi inferior (judeţul Satu Mare), Olt (sector S.H. Hoghiz – amonte S.H. Sebeş Olt) – judeţele Braşov şi Sibiu.
În intervalul 18.03.2018 ora 12:00 – 19.03.2018 ora 10:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Chechet (afluent al râului Ier) – judeţul Satu Mare, Barcӑu – bazin mijlociu şi inferior (judeţele Sӑlaj şi Bihor).
sursa: inhga.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
zoro
luni, 19.03.2018 at 08:51
Toti primarii care nu iau masuri pentru colectarea gunoaielor selectiv ar trbuii sa fie amendati drastic ca ei sant vinovati de mizeria de pe rauri si paduri!!!!!!!!