Eveniment
Avertizări Cod Portocaliu și Cod Galben de vreme rea în Alba și alte județe. Ploi abundente, vânt puternic și la munte ninsori

Avertizări Cod Portocaliu și Cod Galben de vreme rea în Alba și alte județe. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări de ploi abundente, vânt puternic și la munte ninsori. Acestea intră în vigoare de joi, 27 martie, respectiv vineri, 28 martie și vor fi valabile până sâmbătă, 29 martie.
Informare meteo: de joi, 27 martie, ora 10.00 până sâmbătă, 29 martie, ora 23.00 – cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului
În intervalul menționat vor fi intervale în care va ploua în toate regiunile. Ploile vor avea îndeosebi caracter de aversă și mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse, cu precădere în zonele de deal și de munte, de peste 50-80 l/mp.
Temporar vântul se va intensifica în jumătatea de sud a teritoriului și local în vest, nord-vest și centru, în general cu viteze de 40-60 km/h. La munte vor fi rafale de 60-80 de km/h, iar în zona înaltă vor fi precipitații mixte.
Atenționare meteo Cod Galben: de joi, 27 martie, ora 10.00 până vineri, 28 martie, ora 10.00 – cantități de apă însemnate
În sudul Banatului, în vestul și nordul Olteniei și în vestul Carpaților Meridionali, va continua să plouă, iar până vineri dimineață se vor acumula cantități de apă de 25-30 l l/mp.
Atenționare meteo Cod Galben: de vineri, 28 martie, ora 10.00 până sâmbătă, 29 martie, ora 12.00 – ploi însemnate cantitativ
În sudul Banatului și al Olteniei, vestul și nordul Munteniei, sud-vestul Moldovei și al Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali și local în sudul Carpaților Orientali, vor fi ploi cu caracter de aversă, iar mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25-40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.
Avertizare Cod Portocaliu: de vineri, 28 martie, ora 10.00 până sâmbătă 29 martie, ora 12.00 – precipitații abundente
În intervalul menționat, în județele Mehedinți, Gorj și Vâlcea și în zona de munte a județelor Caraș- Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița și Prahova va ploua abundent.
Mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50-70 l/mp și local, în special în nordul Olteniei, de peste 80-100 l/mp.
La altitudini de peste 2000 m vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat consistent de zăpadă.
Atenționare meteo Cod Galben: de vineri, 28 martie ora 3.00 până sâmbătă, 29 martie, ora 6.00 – intensificări ale vântului
În sudul Banatului, Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50-70 km/h.
În vestul Carpaților Meridionali, la altitudini în general de peste 2000 m, rafalele vor fi de 75-90 km/h și va fi viscol.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Petru
joi, 27.03.2025 at 13:29
Nu dă bine ghiocelul și iar colorați harta. Sincer nu aveți ceva serios de lucru.