Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Avertizări meteo: COD PORTOCALIU de FURTUNI în ALBA și alte zone din țară. Ploi și instabilitate atmosferică accentuată

Publicat

Meteorologii atenționează că astăzi vor fi condiții de instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente în majoritatea zonelor din țară.

COD PORTOCALIU: vineri, 2 iulie, orele 10.00 –23.00

În Transilvania, Maramureș, Dobrogea, local în Moldova, Muntenia și în jumătatea de nord a Crișanei, vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35-50 l/mp și izolat peste 60-70 l/mp.

Ploi abundente se vor semnala și în restul Munteniei și Moldovei, dar pe arii mai restrânse.

COD GALBEN: vineri, 2 iulie, orele 10.00-23.00

În intervalul menționat, în nordul Moldovei, jumătatea de vest a Munteniei, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei și pe arii restrânse la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25-35 l/mp.

Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe alocuri și în celelalte regiuni.

COD GALBEN: vineri, 2 iulie, orele 23.00-sâmbătă, 3 iulie, ora 10.00

În Maramureș, nordul Crișanei și al Transilvaniei și local în Moldova, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și izolat 40-50 l/mp.

Vremea se va menține în general instabilă și în următoarele zile.

sursă: meteoromania.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax