Eveniment
Avertizări meteo de furtuni în Alba și alte județe din țară, până sâmbătă. Ploi torențiale, vijelii, grindină
Meteorologii au emis noi avertizări de vreme rea valabile în Alba și în alte zone din țară, până sâmbătă. Vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. Joi și vineri, sunt condiții de caniculă.
Joi și vineri, indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități pe arii restrânse, în zonele de câmpie și podiș.
COD GALBEN de joi, 2 iulie, ora 15.00 până vineri, 3 iulie, ora 6.00
În Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania și în vestul Carpaților Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp.
COD PORTOCALIU: de joi, 2 iulie, ora 18:00 până vineri, 3 iulie, ora 6.00
În județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Caraș Severin, precum și în zona de munte a județelor Hunedoara, Alba și Cluj vor fi intervale cu intensificări puternice ale vântului (rafale de 80…90 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină. Pe arii restrânse vor fi averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 35…60 l/mp.
COD GALBEN: de vineri, 3 iulie, ora 6.00 până sâmbătă, 4 iulie, ora 10.00
În intervalul menționat, în vestul, centrul, nordul țării și în zona de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și pe arii restrânse 40-60 l/mp.
Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată și în următoarele zile îndeosebi în vestul, sud-vestul, centrul și nordul teritoriului.
sursă: meteoromania.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News