Admiterea diferențiată la colegii, analizată de Avocatul Poporului: discriminează copiii din familiile fără posibilități și îi avantajează pe cei care iau meditații

Propunerea prin care colegiile naționale ar putea organiza admitere separată a intrat în atenția instituției Avocatul Poporului. Aceasta cere reanalizarea articolului respectiv din proiectul legii învățământului.

Publicitate

Potrivit sursei citate, prevederea „discriminează copiii din familiile fără posibilități financiare, încurajează abandonul școlar” și „creează avantaje celor din familii care pot asigura meditații copiilor”.

Avocatul Poporului vorbește despre faptul că „nu este prevăzut un cadru de prevenire a faptelor de corupţie în procesul de elaborare a subiectelor şi organizarea” admiterii, potrivit edupedu.ro.

În proiectul legii învățământului preuniversitar, se propune ca, la admiterea de liceu, colegiile naționale și apoi și celelalte colegii să poată organiza examen de admitere pentru până la 90% din numărul de locuri din clasa a IX-a, iar restul să fie doar cu Evaluare Națională. Ideea prezentată de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a fost ca prin acest demers să fie încurajată performanța.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Ministrul Educației susține că aceste concursuri de admitere la colegii vor avea loc înaintea Evaluării Naționale.

„Concursul propriu de admitere trebuie să se finalizeze înainte de Evaluarea Națională. O șansă în plus, nu ia din șansele existente, dă o șansă în plus celor care vor să demonstreze excelența. Până la 90% din locuri înseamnă că lăsăm decizia la nivelul școlii de a avea 60 sau 70 sau 50% din locuri. Au posibilitatea să scoată la concursul propriu până la 90% din locuri”, a declarat recent Sorin Cîmpeanu.

Însă Avocatul Poporului consideră că această variantă ”favorizează menţinerea inechităţilor din educaţie și încurajează abandonul școlar, cadrul juridic fiind impredictibil și creează avantaje elevilor din familiile care pot asigura meditaţii copiilor, discriminând astfel copiii din familile fără posibilități financiare”.

Publicitate

Avocatul Poporului – opinia despre admiterea la colegii – etapa de consultare publică pentru proiectul legii învățământului

”apreciem că admiterea în învăţământul liceal, în cadrul colegiilor naționale, favorizează menţinerea inechităţilor din educaţie și încurajează abandonul școlar, cadrul juridic fiind impredictibil și creează avantaje elevilor din familiile care pot asigura meditaţii copiilor, discriminând astfel copiii din familile fără posibilități financiare.

Astfel, deşi nu sunt definite, colegiile naţionale dobândesc dreptul de a organiza propriile concursuri de admitere în clasa a IX-a (pentru maximum 90% din locurile din planul de şcolarizare).

O astfel de situație ar împiedica accesul pe criterii de egalitate la colegiile naționale, ar dispărea transparența admiterii, în ipoteza în care corectarea se va face în colegiul respectiv, nu de către corectori din alte județe și se vor încuraja meditațiile cu profesorii din colegiile respective.

Publicitate

De asemenea, interdicţia implicării persoanelor „care au rude până la gradul al III-lea sau afini sau cadre didactice care desfăşoară meditaţii cu elevii care finalizează clasa a VIII-a la momentul derulării concursului" nu este însoţită de sancţiune.

De altfel, nu este prevăzut un cadru de prevenire a faptelor de corupţie în procesul de elaborare a subiectelor şi organizare efectivă a concursului de admitere.

Propunem reanalizarea art. 74, ținându-se astfel cont de observațiile și propunerilor care vor veni pe marginea acestuia din partea instituțiilor, organizațiilor legal constituite, elevilor, profesorilor etc”.

Publicitate