Connect with us
Advertisement

Actualitate

Avocatul Poporului recomandă Bisericii Ortodoxe organizarea unor cursuri pentru preoții care oficiază Botezul

Publicat

Avocatul Poporului propune Bisericii Ortodoxe Române să ia în calcul organizarea unor cursuri pentru preoți, privind botezul. Decizia a fost luată după ce, la Suceava, un copil a murit după ce a fost botezat.

Avocatul Poporului a avut o întâlnire cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române.

„Decesul unui copil, indiferent de condițiile în care acesta survine, este motivul pentru care ne-am implicat și în cazul tragediei care a avut loc la Suceava.

În acest context, săptămâna trecută, a avut loc o întâlnire cu reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia au fost lămurite mai multe aspecte referitoare la înfăptuirea Tainei Botezului”, a transmis miercuri, printr-un comunicat, Avocatul Poporului.

Reprezentanții instituției au prezentat Bisericii Ortodoxe Române câteva propuneri care ar putea fi avute în vedere de Sfântul Sinod.

Una dintre acestea vizează analizarea oportunității includerii în programa universitară a Facultăților de Teologie Ortodoxă a unor cursuri/pregătiri suplimentare privind practicile liturgice aplicate Tainei Botezului, precum și organizarea unor astfel de cursuri pentru preoții activi.

De asemenea, Avocatul Poporului propune discuții amănunțite între preoți și familii, referitoare la starea de sănătate fizică a copilului, inclusiv consultarea medicilor curanți ai copiilor ori de câte ori starea de sănătate a copilului o impune și stabilirea modalității de efectuare a ritualului Botezului, adaptată fiecărui caz.

O altă propunere vizează încurajarea părinților pentru stabilirea Botezului la o dată la care dezvoltarea fizică a copilului permite desfășurarea ritualului, fără a implica riscuri, și explicarea faptului că înfăptuirea Tainei Botezului, în termen de 40 de zile de la nașterea copilului, nu este obligatorie și că nu este prevăzut un termen limită până la care copilul poate fi creștinat.

La Suceava, un copil a murit după ce a fost botezat, la sfârșitul lunii ianuarie, iar la autopsie medicii au găsit apă în plămâni.

Sursa: Mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement