Connect with us
Advertisement

Eveniment

Avocatul Radu Chebuțiu, condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru de trafic de influență în formă continuată

Publicat

Avocatul Radu Chebuțiu a fost condamnat de Curtea de Apel Alba Iulia la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență în formă continuată. Acesta va trebui să restituie denunțătorului suma de 6000 de lei și 1100 de euro.

Curtea de Apel Alba Iulia a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor sub aspectul cărora Chebuțiu a fost trimis în judecată din infracţiunea de trafic de influenţă în formă simplă, în infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată.

„Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât condamnarea inculpatului C.R.F., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, şi pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni.

Curtea de Apel Alba Iulia pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 alin. 1 din Codul penal, conform cărora, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

Curtea de Apel Alba Iulia dispune ca inculpatul să restituie denunţătorului H.M. sumele de 6.000 lei şi 1.100 euro.

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare iar competenţa de soluţionare a recursului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie” se arată în comunicatul Curții de Apel Alba Iulia.

Avocat înregistrat la Baroul Hunedoara, Radu Flaviu Chebuţiu (32 de ani) a fost acuzat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia că a pretins și primit de la un denunțător, în anul 2012, sumele de 6.000 lei și 1.100 euro în scopul de a interveni pe lângă funcționari din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Alba și Institutul de Medicină Legală Cluj Napoca, pentru a obține un rezultat al analizei toxicologice a alcoolemiei favorabil denunțătorului. Acest document medico-legal îi era necesar denunțătorului pentru a nu fi trimis în judecată pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice având în sânge o alcoolemie peste limita legală.

Procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui imobil aparținând avocatului, în vederea confiscării.
În 12 septembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus arestarea preventivă a lui Chebuțiu, pe un termen de 29 de zile. Cinci zile mai târziu, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus cercetarea în stare de libertate a acestuia și luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile. Dosarul a fost înaintat spre judecare Curții de Apel Alba Iulia.

Chebuțiu nu se află pentru prima dată în vizorul oamenilor legii. În 2001, acesta a mai fost cercetat alături de alte persoane pentru operațiuni cu droguri de risc și consum de canabis. Pe atunci student, Chebuţiu a fost cercetat în stare de libertate pentru prelucrare şi consum de cannabis, de pe un teren de lângă Blaj, alături de alţi doi tineri.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement