Eveniment
Azomureș, cel mai mare consumator de gaze din România, reia producția de îngrășăminte de la începutul lunii mai
Combinatul chimic Azomureș, cel mai important producător de îngrăşăminte utilizate de agricultura şi industria românească și, totodată, cel mai mare consumator de gaze din țară, a anunțat marți că va relua producția de îngrășăminte și de produse pentru industrie de la începutul lunii mai.
Potrivit reprezentanților companiei, au trecut 4 luni de la decizia de a opri temporar producția de îngrășăminte, pe 17 decembrie 2021, în contextul volatilității pieței gazelor naturale. La momentul respectiv, piața gazelor naturale atingea niveluri record, ceea ce făcea imposibilă producția de îngrășăminte la prețuri accesibile, nu doar pentru Azomureș, ci și pentru multe alte fabrici din UE care s-au oprit în aceeași perioadă. În contextul invaziei Rusiei în Ucraina, piața energiei din UE a ajuns de la „maxime fără precedent” la „criză totală”.
În timp ce piața gazului în decembrie părea imposibil de gestionat în intervalul 90-120 EUR/MwH TTF (bursa etalon pentru Europa), același punct de referință a atins un vârf de aproape 345 EUR/MwH la începutul lunii martie, iar disponibilitatea gazului a scăzut treptat pe măsură ce accesul la aprovizionarea cu gaz rusesc a devenit mai dificilă din cauza sancțiunilor UE.
În toată această perioadă, Azomures împreună cu Fertilizers Europe au atras atenția UE și Guvernului României că șocul energetic ar putea duce la o criză a îngrășămintelor și a alimentelor. În special în contextul restricțiilor exporturilor ucrainene și rusești prin Marea Neagră, experții estimează că 30% din exporturile mondiale de cereale sunt direct afectate și acest lucru are un efect sporit în lipsa îngrășămintelor.
La începutul lunii aprilie, Comisia Europeană a intervenit pentru a încerca să prevină această criză alimentară, stabilind un cadru legal în care statele membre pot sprijini companiile esențiale pentru agricultură. Polonia (836 milioane EUR) și Germania (20 miliarde EUR) au oferit deja pachete substanțiale de ajutor, cu prevederi speciale pentru producătorii de îngrășăminte.
Guvernul României nu a stabilit încă nimic concret, dar Ministerele Energiei, Economiei și Agriculturii lucrează în consultare cu reprezentanți ai industriei precum Azomureș pentru a lansa un pachet de ajutor similar în cadrul CE.
“Toate acestea duc la reluarea parțială a producției la Azomureș. Aprovizionarea cu gaze naturale rămâne dificilă, cu niveluri de preț care duc la costuri ridicate pentru îngrășăminte, chiar și cu ajutorul Guvernului. Prin urmare, până la confirmarea pachetului de subvenții, vom rămâne precauți și sub capacitatea normală de producție, dar în același timp considerăm că este esențial pentru o campanie agricolă 2022-2023 de succes să nu mai amânăm momentul repornirii. Anticipăm o producție limitată de Azotat de Amoniu, Nitrocalcar, Uree și Melamină în prima perioadă, urmând ca producția de îngrășăminte complexe de tip NPK să înceapă în perioada următoare”, a declarat Harri Kiiski, directorul general al Azomureș.
Azomureș este cel mai important producător de îngrășăminte pentru agricultură din România. Azomureș furnizează și materii prime (Uree și Melamină) pentru mai multe obiective industriale din România. Producția anuală (în condiții normale de funcționare) este de 1,6 milioane de tone de îngrășăminte, aproximativ 75% din producție fiind destinată fermelor românești.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News