Eveniment
BACALAUREAT 2014: MARŢI, proba scrisă la Limba maternă şi testare opţională pentru programul francofon. Modele de SUBIECTE
Un număr de 66 de candidaţi din judeţul Alba, înscrişi pentru proba scrisă la Limba maternă – maghiară sunt aşteptaţi să se prezinte, marţi, 1 iulie, în sălile de examen în cadrul sesiunii de vară a Bacalaureatului din acest an. Candidaţii nu au voie să intre în săli cu cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare.
Citește și BACALAUREAT 2014 în ALBA: REZULTATE pe LICEE, înainte de contestaţii. Topul candidaţilor în funcţie de medii şi TOP LICEE
Tot marţi, în judeţul Alba se organizează proba opţională în cadrul „Bacalaureatului francofon”, în cadrul căruia aproximativ 30 de elevi de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia şi Colegiul Naţional „Avram Iancu” Cîmpeni pot obţine certificate de competenţă pentru probe scrise la istorie sau geografie, susţinute în limba franceză.
Citeşte şi BACALAUREAT 2014: MODELE de SUBIECTE şi calendarul examenelor. Detalii despre probe și teste
Probele scrise continuă până vineri, 4 iulie, inclusiv, iar primele rezultate vor fi aflate de candidaţi luni, 7 iulie. Urmează perioada de depunere şi rezolvare a contestaţiilor şi publicarea rezultatelor finale, vineri, 11 iulie. A doua sesiune de Bacalaureat 2014, cea „de toamnă”, începe în 18 august şi este precedată de perioada de înscrieri, în intervalul 14-18 iulie.
Probele scrise la Bacalaureat 2014 continuă marţi, 1 iulie, cu cea de maghiară (limba maternă), pentru 66 de tineri.
Descarcă modele de subiecte pentru LIMBA MATERNĂ – PROBA SCRISĂ:
BAC 2014_scris_maghiara_materna_real_tehn_var_model
BAC 2014_maghiara_materna_real_tehn_barem_model
BAC 2014_maghiara_materna_uman_ped_var_model
BAC 2014_maghiara_materna_uman_ped_barem
De asemenea, marţi, 1 iulie, în judeţul Alba se organizează proba scrisă opţională pentru elevii care au studiat în limba franceză, în cadrul unui program francofon, la Colegiul “Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia şi Colegiul Naţional “Avram Iancu” din Cîmpeni. Sunt aşteptaţi să susţină proba la istorie sau geografie în limba franceză aproximativ 15 elevi de la fiecare dintre cele două colegii. Proba nu este obligatorie şi după susţinerea acesteia se va obţine un certificat de competenţe.
Proba obligatorie a profilului este programată în 2 iulie, la care sunt înscrişi 2.010 candidaţi (Matematică) şi 694 elevi (Istorie). Pentru proba la alegere a profilului, din 4 iulie, candidaţii înscrişi din judeţul Alba sunt: la Biologie 1.106, Geografie 1.003, la Informatică 175, la Chimie 120, Fizică – 118, Logică 103, Sociologie 58, Psihologie 26, Filosofie 11, Economie 2.
Pentru sesiunea de vară a Bacalaureatului 2014 au fost stabilite 13 centre de examen (în care se susţin probele scrise):
Alba Iulia: Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan”, Colegiul Economic “Dionisie Pop Marţian”, Colegiul Tehnic “Alexandru Domşa”, Colegiul Tehnic “Apulum”
Sebeş: Colegiul Naţional “Lucian Blaga”
Cugir: Colegiul Naţional “David Prodan”
Blaj: Colegiul Naţional “Inochentie Micu Clain”
Aiud: Colegiul Tehnic Aiud
Ocna Mureş: Liceul Teoretic “Petru Maior”
Abrud: Grup Şcolar “Horea, Cloşca şi Crişan”
Cîmpeni: Colegiul Naţional “Avram Iancu”, Liceul Tehnologic Silvic
Baia de Arieş: Grup Şcolar “Dr. Lazăr Chirilă”
Centrele de evaluare din judeţul Alba în care se corectează lucrările sunt Colegiul Militar Liceal “Mihai Viteazul” Alba Iulia, Liceul Tehnologic Sebeş şi Liceul Tehnologic “Timotei Cipariu” Blaj.
CALENDAR BACALAUREAT 2014, sesiunea iunie-iulie 2014
30 iunie: Limba şi literatura română – proba E)a) – probă scrisă
1 iulie: Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
2 iulie: Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
4 iulie: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă
7 iulie: Afişarea rezultatelor (până la ora 12.00)
7 iulie: Depunerea contestaţiilor (orele 12.00 – 16.00)
8 – 10 iulie: Rezolvarea contestaţiilor
11 iulie: Afişarea rezultatelor finale.
CALENDAR BACALAUREAT 2014 – sesiunea august-septembrie 2014
14 – 18 iulie Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen
18 – 19 august Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
18 – 19 august Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
19 – 20 august Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
21 – 22 august Evaluarea competenţelor digitale – proba D
25 august Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă
26 august Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
27 august Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
29 august Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă
1 septembrie Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)
2 – 3 septembrie Rezolvarea contestaţiilor
4 septembrie Afişarea rezultatelor finale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News