Educație
BACALAUREAT 2021 în ALBA: Trei candidați eliminați la proba la alegere în funcție de profil. Prezența a fost de 96%
Astăzi a fost a treia probă scrisă la examenul de Bacalaureat 2021, la alegere în funcție de profil și specializare. Rezultatele vor fi afișate marți, 5 iulie.
În Alba, au fost prezenți 2.252 de candidați (96%) dintre cei 2.344 înscriși la examenul organizat în 12 centre din județ, potrivit datelor IȘJ Alba.
Au fost înregistrate trei cazuri de candidați eliminați din examen, pentru tentativă de fraudă, după ce au fost găsite telefoane asupra lor. Acești candidați nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
Potrivit metodologiei de examen, este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Cei surprinși în aceste situații sunt eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.
Ultima probă scrisă, proba la Limba și literatura maternă, este programată joi, 1 iulie.
Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 5 iulie (până la ora 12:00), cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi (luni, 5 iulie), în intervalul orar 12.00 – 18.00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/ transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
- recunoașterea/echivalarea/ susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
CALENDARUL examenului național de Bacalaureat 2021 – sesiunea iunie – iulie:
31 mai – 4 iunie 2021: înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
4 iunie 2021: încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
14 – 25 iunie 2021: echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale
28 iunie 2021: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
29 iunie 2021: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
30 iunie 2021: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
1 iulie 2021: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
5 iulie 2021: afișarea rezultatelor la probele scrise ( până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
6 – 9 iulie 2021: rezolvarea contestațiilor
9 iulie 2021: afișarea rezultatelor finale
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News