Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

BACALAUREAT 2023: rezultatele la examen, publicate astăzi. Detalii pentru absolvenții de liceu

Publicat

Bacalaureat 2023: Primele rezultate la examen vor fi publicate astăzi, până la ora 12.00, în centrele de examen și online.

Tot astăzi se pot depune contestații, între orele 12.00 și 18.00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Vezi Model cerere contestație Bacalaureat 2023

Rezultatele finale vor fi cunoscute în 7 iulie.

Bacalaureat 2023 –  condiții de promovare a examenului

Examenul de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

  • au susţinut probele de evaluare a competenţelor / în acest an, le au echivalate sau recunoscute
  • au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea
  • au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise

Pentru candidaţii care obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.

Bacalaureat 2023 – prezența la probele scrise în Alba

La proba de Română, au fost prezenți 2063 de candidați din cei 2104 înscriși. Nu au participat 41 de candidați.

Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 4 candidați. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

La proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie – au participat 2.055 de absolvenți de liceu, din cei 2.111 înscriși – 650 la istorie și 1405 la matematică. Nu s-au prezentat 56 de candidați. Nu a fost înregistrat niciun caz de candidat eliminat din examen.

La proba la alegere a profilului și specializării au participat 2.106 de candidați din 2.177 înscriși. Nu s-au prezentat 71 de candidați.

Examenul s-a desfășurat în 7 centre de examen din Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax