Connect with us

Educație

Bacalaureat 2025: subiectele la Română. Cerințele de la prima probă scrisă, din 10 iunie

Publicat

Bacalaureat 2025: liceenii din clasele XII-XIII din Alba și din țară au susținut, marți, 10 iunie, prima probă scrisă la examen, cea de Limba și literatura română. Au avut la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele.

Lucrările vor fi corectate digitalizat, iar primele rezultate vor fi disponibile în 20 iunie. Candidații vor avea dreptul să-și vadă lucrările, înainte de a depune contestații.

Vezi și VIDEO Bacalaureat 2025 în Alba: ce spun liceenii despre subiectele la Română

Bacalaureat 2025: subiectele la Română

Candidații au avut de prezentat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte relația dintre două personaje într-un text narativ studiat, aparținând lui Ion Creangă sau lui Ioan Slavici – la uman/ particularități de construcție a unui personaj din Creangă/Slavici – la real.

Textul suport pentru Subiectul I este din Grigore Băjenaru, Părintele „Geticei”.

La subiectul I B, candidații au avut de argumentat dacă înfățișarea unei persoane poate influența sau nu succesul acesteia, potrivit edupedu.ro.

La subiectul al II-lea, absolvenții de liceu au avut de prezentat, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului dintr-un fragment dat.

Examenul continuă miercuri, 11 iunie, cu proba obligatorie – Matematică/Istorie și vineri, 13 iunie – proba la alegere.

Primele rezultate vor fi comunicate anonimizat (pe baza codurilor) în 20 iunie, iar cele finale, în 30 iunie.

În actualizare

sursă imagini subiecte: edupedu.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.