Actualitate
BACALAUREAT în ALBA: Peste 2.000 de elevi au susţinut probele orale de Limba română, în a doua zi de examen
Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba română, în cadrul examenului de Bacalaureat se desfăşoară în Alba fără incidente, după cum precizează reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean. Cei mai mulţi elevi s-au prezentat la examen, marţi – peste 2.000, fiind programări şi miercuri, când se susţine şi proba de Limba maternă maghiară.
Vicepreşedintele comisiei de bacalaureat din Alba, inspectorul Dan Cherecheş a declarat pentru Alba24 că nu au fost semnalate incidente în timpul probelor, luni şi marţi, până la ora 14.00. Luni, s-au prezentat la examen 1.201 de elevi şi marţi peste 2.000. Restul până la 3.533 de elevi sunt programaţi să susţină probele, miercuri.
Elevii înscriși la examenul de Bacalaureat susțin în această perioadă proba orală la Limba și Literatura română. Aceasta constă în două subiecte: prima cerință este o analiză de text literar sau non-literar la prima vedere, iar cea de-a doua este compunerea unui eseu prin care elevii să își exprime părerea despre un subiect. La proba orală de limba și literatura română, se evaluează următoarele competențe ale elevilor: exprimarea și argumentarea unui punct de vedere, organizarea discursului, adaptarea la situații de comunicare și utilizarea limbii române literare. În urma acestei probe, elevii nu primesc note, ci doar calificativ „mediu”, „avansat” sau „experimentaţi”. Dacă elevul refuză să răspundă la subiectele alese ori este prins copiind, este exclus din examen.
În Alba, probele se desfăşoară în 35 de şcoli, la care participă 3.533 de elevi, 641 fiind din serii anterioare. Sunt cu 900 de candidaţi mai puţin faţă de numărul estimat înainte de examen de reprezentanţii ISJ Alba.
Sălile sunt monitorizate video.
În perioada 13 – 15 iunie este programată evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă.
În județul Alba există 13 centre de examen, în care vor fi desfăşurate probe scrise: Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”, Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian”, Colegiul Tehnic „Alexandru Domșa”, Colegiul Tehnic „Apulum” – din Alba Iulia, Colegiul Național „David Prodan” – Cugir, Colegiul Național „I. M. Clain” – Blaj, Colegiul Național „Lucian Blaga” – Sebeș, Grup Școlar „Dr. Lazăr Chirilă” – Baia de Arieș, Grup Școlar „Horea, Cloșca și Crișan” – Abrud, Colegiul Național „Avram Iancu” și Grupul Școlar Forestier – Cîmpeni, Liceul Teoretic „Petru Maior” – Ocna Mureș și Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud. Lucrările vor fi corectate în 3 centre de evaluare: Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, Colegiul Tehnic din Aiud și Grupul Școlar Industrial Sebeș.
În calendarul examenului de Bacalaureat 2012, pentru perioada următoare, sunt programate următoarele:
18 – 22 iunie 2012: Evaluarea competenţelor digitale – proba D
25 – 27 iunie 2012: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
2 iulie 2012: Limba şi literatura română – proba E)a) – probă scrisă
3 iulie 2012: Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
4 iulie 2012: Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
6 iulie 2012: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă
8 iulie 2012: Afişarea rezultatelor
9 iulie 2012: Depunerea contestaţiilor (orele 08:00 – 12:00)
10 -12 iulie 2012: Rezolvarea contestaţiilor
13 iulie 2012: Afişarea rezultatelor finale
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News