Connect with us
Publicitate

Eveniment

Bacalaureat, Sesiunea a II-a, probele scrise: Trei elevi eliminaţi la examenul la Limba română. Vezi subiectele

Publicat

În centrele de examen organizate în judeţul Alba s-a desfăşurat, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română. Sub strictă supraveghere, inclusiv video, elevii care au trecut de probele orale de săptămâna trecută sau care s-au înscris din promoţiile anterioare au susţinut testarea la prima disciplină din seria examenelor în scris.

Trei elevi eliminaţi din examen. Au fost prinşi cu fiţuica şi telefonul mobil

În Alba, s-au înscris la testarea scrisă de Limba şi literatura română 1.242 de elevi, dintre care doar 1.010 s-au prezentat la examen, iar 226 au absentat. Evaluarea nu a fost una lipsită de peripeţii, ei care au încercat să se inspire pentru a promova fiind sancţionaţi. Trei elevi au fost eliminaţi din examen, după ce au fost prinşi că au copiat, iar şi de această dată metodele preferate de tineri au fost tradiţionala fiţuică şi telefonul mobil.

SUBIECTELE:

– la punctul unu, elevii au trebuit să numească sinonime, să explice rolul punctelor de suspensie  pe baza unui text din opera „Adela„ de Garabet Ibrăileanu;

– La punctul doi, au trebuit să scrie un text de aproximativ 10-15 rânduri în care să argumenteze afirmația „Prietenia nu este un dor, ci o prezență”, a lui Nichita Stănescu.

– La subiectul trei, elevii au trebuit să prezinte modul în care se reflectă o temă (banul, destinul, istoria și familia) într-o nuvelă studiată. Elevii au avut de ales dintre „Alexandru Lăpușneanu” de Costache Negruzzi și „Moara cu noroc” de Ioan Slavici.

Înscrierea la cele 6 centre de examinare arată astfel:

Colegiul Tehnic „Alexandru Domșa” – Alba Iulia – 256 de elevi înscriși

– Colegiul Național „Lucian Blaga„ – Sebeș – 224

– Colegiul Național„Titu Maiorescu” – Aiud – 211

– Colegiul Tehnic „Apulum” – Alba Iulia – 159

– Grup Școlar „Timotei Cipariu”- Blaj -112

– Grup Școlar „Horea,Cloșca și Crișan”- Abrud – 278

Dintre cei 123 de cadidaţi care au susţinut examinarea orală la Limba şi literatura română, 65 au obţinut calificativul „mediu”, 39 „avansat” şi 19 tineri au fost certificaţi cu nivel de cunoştinţe „experimentat”.

În următoarele zile sunt programate probele la Limba şi literatura maternă (marţi, 30 august), proba obligatorie a profilului (miercuri, 31 august), proba la alegere a profilului sau specializării (2 septembrie). Până astăzi, doar 8 elevi s-au înscris pentru a susţine examenul la limba maghiară ce va avea loc marţi la Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” din Aiud.

Notele vor fi afişate în data de 4 septembrie, până la ora 16.00. Ulterior, vor fi primite eventuale contestaţii, iar rezultatele finale vor fi comunicate în 7 septembrie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate