Connect with us
Advertisement

Actualitate

Bacalaureat şi Evaluare Naţională. Ce reguli se aplică pentru copiat la examen. Prevederi din lege în privinţa tentativelor de fraudă

examen scoala

Publicat

examen scoala Sesiunile de simulare a examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat din aceste zile au readus în atenţie reguli privind participarea la acestea, dar şi ce se întâmplă în condiţiile în care candidaţii sunt prinşi copiind.

Una dintre cele mai întâlnite “metode” de inspiraţie pentru elevi este utilizarea telefonului mobil şi accesarea internetului de pe acesta.

În ziua susţinerii probei la Limba şi literatura română, pe site-ul dexonline.ro au fost schimbate definiţiile a două cuvinte pentru a-i induce în eroare pe elevii care au vrut să copieze, după ce anul trecut s-a sesizat o creştere masivă a traficului pentru anumite cuvinte, chiar în timpul testului.

În timpul probei de Limba şi litera română, în interval de o oră, s-ar fi înregistrat o mie de căutări pentru nişte cuvinte care, în mod normal, au câteva zeci de căutări pe lună.

În urma popularizării în presă a acestei „farse”, ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat că va verifica dacă au existat şcoli în care elevii au intrat cu telefoane mobile în sălile de concurs: “Eu nu am primit niciun semnal în acest sens. Nu au voie cu telefoanele în sala respectivă. Înseamnă că cei care au supervizat nu şi-au făcut datoria. Vom verifica şi vom lua măsuri chiar dacă este doar o simulare.”

Prevederi din lege în privinţa tentativelor de fraudă la examenele de evaluare naţională şi bacalaureat

Ordinul nr. 5070/2016 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional 2017 stabileşte că este interzis accesul elevilor în sălile de examen cu:

– ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea;

– manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor;

– telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi ori cu exteriorul.

Încălcarea regulilor va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă iar candidaţii în cauză vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/ obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

Prevederile de mai sus se aplică atât în cadrul examenului de evaluare naţională (Ordinul nr. 5071/2016 privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2016-2017), cât şi pentru cel de bacalaurat, o diferenţiere făcându-se în continuare, în ceea ce priveşte:

Evaluarea naţională – candidaţii eliminaţi de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă vor primi nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă.

Bacalaureat – candidaţii respectivi nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi “eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. Aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidaţii “eliminaţi din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.

sursa: legestart.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement