Connect with us
Advertisement

Eveniment

Bacterii și streptococi la KFC. Ce a găsit Protecția Consumatorului în gheața folosită pentru băuturile răcoritoare

kfc

Publicat

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a descoperit în urma unor controale bacterii coliforme și enterococi intestinali (streptococi fecali) în gheața cu care erau preparate băuturile răcoritoare în rețeaua KFC, a anunțat marți, Paul Anghel, directorul general al instituției de control, relatează Agerpres.ro.

Inspectorii de la protecţia Consumatorilor au descoperit bacteria Clostridium, bacterii coliforme şi enterococi intestinali în gheaţa produsă de KFC iar utilizarea aparatelor de producere a gheţii în care s-au descoperit bacteriile a fost interzisă, a declarat marţi directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel.

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a prezentat un film realizat în timpul unuia din controalele la KFC, în care era prezentată procedura prin care un pahar în care era introdusă gheaţa descoperită ulterior ca având bacterii era umplut cu Coca-Cola dintr-un dozator al KFC.

Una din locaţiile KFC în care gheaţa testată a ieşit pozitivă la testul pentru bacterii a fost cea din Vitan, a precizat Paul Anghel.

„La mall-ul din Vitan am prelevat gheaţă, am trimis-o la un laborator pentru a o verifica şi am determinat anumite valori. N-aş vrea să mă refer la numărul total de germeni, care a fost iarăşi destul de mare şi a fost depăşit, pentru că pot fi unităţi de focar patogene sau nepatogene, dar am găsit, la două probe, bacterii coliforme şi enterococi intestinali.

Am gândit să limităm răspândirea acestei gheţi cu probleme, respectiva maşină de gheaţă a fost sigilată, operatorului economic KFC i-a fost adus la cunoştinţă că aceste analize au fost făcute şi că au fost depistate bacterii coliforme şi enterococi intestinali.

Analizele au fost repetate, este un laborator din Bucureşti acreditat şi autorizat RENAR, care a primit de la noi probe de la mai multe unităţi din Bucureşti, în 5 dintre cele 7 unităţi verificate s-au găsit în continuare aceste probleme – bacterii coliforme, enterococi, Clostridium – lucruri care după părerea noastră sunt de neacceptat, motiv pentru care se vor încheia documente prin care li se vor opri acele maşini de gheaţă, astfel încât să nu se mai propage povestea cu infectarea mai departe.

Vom alerta şi Ministerul Sănătăţii în cursul zilei de astăzi (marţi, n.r.), ca să verifice exact care sunt problemele acolo. De asemenea s-a luat decizia opririi temporare a furnizării cu gheaţă pentru băuturile carbogazoase.

Povestea a plecat de la determinarea unei cantităţi de gheaţă mult superioare unui băuturi carbogazoase”, a explicat Paul Anghel.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a controlat şi gheaţa de la mai multe locaţii ale Mc’Donalds, dar analizele realizate aici nu au dovedit nereguli ale calităţii gheţii acestui operator, a adăugat directorul general al ANPC.

Sursă: Agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement