Actualitate
Bani cash în loc de vouchere de vacanţă, pentru bugetari. 1,2 milioane de deconturi, de verificat
Legea salarizării unitare adoptată recent de Parlament prevede că de la 1 decembrie 2018 angajaţii de la stat primesc o indemnizaţie de vacanţă echivalentă cu salariul minim pe economie. În prezent acesta este de 1.450 de lei.
Adică tichetele de vacanţă se transformă în bani cash. Astfel dispare sprijinul pentru turismul intern, prin această modificare. Cu banii în mână, bugetarii pot alege să meargă pe litoral, de exemplu, în Bulgaria, Grecia sau Turcia.
Aşa că patronatele din turism nu sunt de accord cu această idée.
Mircea Dobre, ministrul Turismului, este de părere că, odată clarificată modalitatea de acordare a acestor bani, „se vor folosi doar pentru turismul din România”.
Ca să demonstreze că au cheltuit banii pe sejururi în ţară, românii vor fi obligaţi să păstreze chitanţele pentru a le deconta. Însă chitanţe şi facturi se pot obţine foarte uşor, fără a fi beneficiat de serviciu.
Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Agenţiilor de Turism: „Poate să le spună altora, dar nu mie, că va verifica cineva în România de azi 1,2 milioane de deconturi. Nu vă imaginaţi cumva că oamenii ăia vor fi verificaţi”.
Specialiştii din turism atrag atenţia că dacă românii care muncesc în mediul privat vor primi tichete, iar bugetarii bani, agenţiile de turism şi hotelierii s-ar putea trezi în faţa unei situaţii fără precedent: de a percepe comisioane diferite şi deci preţuri diferite pentru acelaşi serviciu.
Modificările au fost anunţate înainte ca angajaţii de la stat să beneficieze efectiv de voucherele de vacanţă. Potrivit unui proiect de act normativ al Ministerului Turismului acestea ar urma să fie acordate de la 1 iulie. Vor fi nominale şi emise în format electronic. Banii necesari vor fi alocaţi la rectificarea din vară, dă asigurari ministrul Turismului.
Ca să descurajeze piaţa neagră a tichetelor de vacanţă, actul normativ prevede amenzi care pot sări de 10 mii de lei pentru cei care aleg să le vândă. Agenţiile de turism şi unităţile de cazare care acceptă substituirea titularului de voucher riscă amenzi şi de peste 20.300 de lei şi retragerea licenţei.
sursa: digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News