Connect with us
Advertisement

Economie

Bani europeni pentru IMM. A fost publicat GHIDUL pentru ajutoarele de minimis de până la 200.000 de euro. Când începe înscrierea

Publicat

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat, miercuri, Ghidul solicitantului aferent Investițiilor destinate capacităților de prestare de servicii și retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență, Acțiunea 4.1.1. – Programul Operațional Competitivitate.

Apelul va fi deschis în data de 23 august

„Acordăm aceste finanțări pentru a sprijini refacerea capacității de reziliență microîntreprinderilor și IMM-urilor, prin realizarea de investiții pentru dezvoltarea capacităților de producție sau prestare de servicii, dar și pentru retehnologizare. Sprijinim, în egală măsură, și refacerea economiei grav afectată de efectele pandemiei COVID-19”, a explicat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

DOCUMENTE: Ghidul solicitantului poate descărcat de mai jos

AICI: Ghid-A.4.1.1-retehnologizare 03 08 2022

AICI: Ordin Ghid 4.1.1 retehnologizare  2 august

Alocarea este de 238.760.397 euro, însă, prin aplicarea mecanismul de supracontractare prevăzut de legislația în vigoare, suma maximă până la care pot fi acordate fonduri este echivalentul a 358.140.596 euro, a anunțat MIPE.

Informații pentru cei care vor să depună proiecte

Pentru proiectele care intră sub incidența ajutorului de minimis valoarea finanțării nerambursabile este de minim 50.000 euro și maxim 200.000 euro, iar pentru proiectele care intră sub incidența ajutorului de stat valoarea finanțării nerambursabile este de minim 50.000 euro și maxim 500.000 euro;

  • Potențialii beneficiari se pot înrola în aplicația IMM Recover pentru pregătirea documentelor începând cu data de 16 august 2022, data la care începe perioada de preînscriere;
  • Lansarea apelului de proiecte și depunerea propunerilor de proiecte în aplicația informatică IMM Recover va avea loc pe data de 23 august 2022;
  • Înregistrarea şi transmiterea cererilor de finanțare (proiectelor) în aplicația electronică IMM Recover, împreună cu toate anexele solicitate prin
  • Ghidul solicitantului se va face începând cu data de 23 august 2022, ora 10.00, pentru o perioadă de 7 zile calendaristice;
  • Apelul se va încheia pe data de 29 august 2022, ora 23:59:59;

Solicitările privind relocarea contului în aplicația electronică IMM Recover trebuie transmite pe adresa de: cont.immrecover@mfe.gov.ro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement