Connect with us
Publicitate

Educație

Bani în avans pentru elevii care fac naveta la școală, fără documente pentru decontare. Prevederi dintr-un ordin de ministru

Publicat

Elevii care fac naveta zilnic vor putea obține banii de transport, în avans, fără documente justificative. Un proiect de ordin de ministru cuprinde această prevedere.

Este vorba despre banii de transport pentru elevii care au domiciliul în altă localitate decât cea în care este școala. Aceștia vor fi acordați lunar între 25-28 ale lunii, pentru luna următoare, pe baza unor cereri depuse lunar, până în data de 10 a lunii. Nu va mai fi nevoie de documente justificative, cum ar fi bilete sau abonamente, pentru decontare, potrivit edupedu.ro.

Proiectul pune în aplicare recenta ordonanță de urgență 159/2022, fiind deocamdată un draft ce poate suferi modificări.

În anul școlar 2022-2023, sunt aproape 200.000 de elevi care fac naveta în România.

Suma forfetară

Potrivit modificărilor de metodologie, banii nu mai trebuie justificați, cu excepția cazurilor în care este vorba despre suplimentare de sume sau elevii stau în internate ori în gazdă.

Banii pot fi folosiți pentru transport cu mijloace personale (ale familiei), pentru cumpărarea de bilete ori abonamente. Elevii trebuie să depună o cerere la școală, în care să precizeze distanța între casă și școală și vor primi banii la finalul lunii.

„Elevii beneficiază de plata în avans a sumei forfetare lunare”, prevede proiectul.

Suma forfetară lunară este:

  • pentru distanţe de până la 3 km: 60 lei/lună
  • pentru distanţe ce depăşesc 3 km: suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună, pentru fiecare kilometru, până la maximum 342 de lei pentru 50 de km
  • pentru distanţele de peste 50 de kilometric: similar, prin suplimentarea cu 6 lei/lună, pentru fiecare kilometru

Procedura

  • Elevii navetiști depun lunar depun o cerere la școală până pe data de 10 a lunii pentru luna viitoare.
  • Școala solicită inspectoratului școlar, până la data de 20 ale lunii, atât sumele forfetare care urmează să fie acordate în avans cât şi sumele estimate că se vor deconta suplimentar faţă cele forfetare.
  • Inspectoratele şcolare transmit la Ministerul Educaţiei, Direcţia Generală Economică, până la data de 25 ale lunii, sumele estimate pentru luna următoare
  • Ministerul aprobă deschiderile de credite bugetare.

Plata avansului

  • până în 15 decembrie 2022, pentru luna noiembrie 2022
  • în perioada 8-15 decembrie 2022, pentru luna decembrie 2022
  • în 3-9 ianuarie, pentru luna ianuarie 2023
  • în intervalul 25 – 28 ale lunii curente, pentru luna următoare (pentru perioada februarie-decembrie 2023)

Bani și pentru elevii care stau la cămin sau în gazdă

Decontarea pentru acești elevi se face astfel:

  • contravaloarea a 4 călătorii dus-întors/lună, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi
  • contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt scolarizați
  • decontarea cheltuielilor de transport pentru sumele solicitate suplimentar faţă de suma forfetară şi pentru cheltuielile de transport (se va face până la data de 15 ale lunii, pentru luna anterioară, pe baza documentelor de transport (abonament/pachet de bilete) emise de operatorii de transport

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate