Pensionarii cu venituri lunare cumulate de cel mult 3.000 de lei vor beneficia, în decembrie 2026, de un ajutor financiar de 300, 400 sau 500 de lei. Suma se acordă automat, iar încadrarea în categoria de sprijin se face pe baza drepturilor cuvenite pentru luna noiembrie.

Plata reprezintă a doua tranșă a sprijinului prevăzut de OUG nr. 23/2026. Calendarul stabilit prin ordonanță cuprinde două plăți, în mai și decembrie, valoarea fiecăreia fiind determinată de nivelul veniturilor luate în calcul.

Câți bani primesc pensionarii în decembrie 2026

Ajutorul este diferențiat în funcție de veniturile lunare ale fiecărui beneficiar:

Publicitate

Pentru cele trei categorii, sprijinul prevăzut pentru întregul an este de 1.000, 800, respectiv 600 de lei, împărțit în două tranșe egale. Aceste cuantumuri și calendarul plăților au fost prezentate și de Casa Județeană de Pensii Alba, în cadrul Comisiei de Dialog Social.

Ce venituri contează pentru plata din decembrie

Eligibilitatea se stabilește prin însumarea drepturilor cuvenite aceleiași persoane pentru noiembrie 2026:

  • pensiile din sistemul public;
  • pensiile militare de stat;
  • indemnizația socială pentru pensionari, dacă este acordată.
Publicitate

Plafonul se verifică individual. Prin urmare, veniturile celor doi soți nu se adună pentru stabilirea ajutorului fiecăruia. Dacă o persoană încasează mai multe drepturi dintre cele enumerate, acestea se cumulează.

Diferențele de pensie pentru perioade anterioare nu reduc ajutorul

Ordonanța prevede o excepție pentru pensionarii care încasează în noiembrie sume restante, aferente unor perioade anterioare: aceste diferențe nu intră în calculul plafonului.

De exemplu, dacă drepturile lunare sunt de 2.800 de lei, iar pensionarul primește separat restanțe care duc încasarea totală peste 3.000 de lei, plata retroactivă nu îl exclude de la sprijin. În această situație, ajutorul corespunzător drepturilor lunare este de 300 de lei.

Publicitate

Pensionarii nu trebuie să depună cerere

Casele teritoriale și sectoriale de pensii acordă sprijinul din oficiu, pe baza evidențelor proprii. Beneficiarii eligibili nu trebuie să solicite separat banii.

Pentru pensionarii din sistemul public aflați în evidența Casei Județene de Pensii Alba, plata se realizează prin această instituție. Sprijinul este finanțat din bugetul de stat.

Cine este exclus de la plată

Ajutorul se adresează pensionarilor aflați în evidența caselor teritoriale sau sectoriale, cu domiciliul în România.

Persoanele care au locul de ședere ori reședința obișnuită în străinătate nu beneficiază de sprijin. De asemenea, sunt excluși cei ale căror venituri lunare luate în calcul depășesc 3.000 de lei.

Reguli pentru pensiile de urmaș

În cazul pensiei de urmaș, eligibilitatea și ajutorul se stabilesc pentru fiecare urmaș în parte.

Sprijinul se acordă integral și atunci când drepturile de pensie plătite pentru luna de referință acoperă numai o parte din lună, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare. Instituția Prefectului

Publicitate

Ajutorul nu poate fi reținut prin poprire

OUG nr. 23/2026 protejează acest sprijin de executarea silită prin poprire.

Totodată, suma nu se include în calculul plafonului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor și nici în stabilirea contribuției individuale pentru biletele de tratament balnear acordate prin sistemul de pensii.