Bani în plus pentru pensionari în decembrie 2026. Pensionarii cu venituri lunare de până la 3.000 de lei vor primi, înainte de sărbătorile de iarnă, un ajutor financiar cuprins între 300 și 500 de lei, în funcție de veniturile încasate. Este vorba despre a doua tranșă a sprijinului acordat de Guvern în acest an. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat la începutul lunii noiembrie că banii urmează să fie distribuiți în decembrie, fie pe card, fie prin Poșta Română.

Publicitate

Sprijinul financiar este reglementat prin Ordonanța de Urgență nr. 23/2026 și se acordă pensionarilor din sistemul public de pensii și din sistemul pensiilor militare de stat, care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

Ajutorul este acordat în două tranșe, prima fiind plătită în luna mai, iar cea de-a doua urmând să ajungă la beneficiari în decembrie 2026.

Publicitate

Măsura are scopul de a sprijini pensionarii cu venituri reduse, în contextul creșterii costului vieții.

Câți bani primesc pensionarii în decembrie 2026

Potrivit OUG nr. 23/2026, valoarea ajutorului financiar este stabilită în funcție de veniturile lunare cumulate ale fiecărui pensionar.

Astfel, în luna decembrie 2026 vor fi acordate următoarele sume:

  • 500 de lei pentru pensionarii cu venituri lunare de până la 1.500 de lei inclusiv;
  • 400 de lei pentru pensionarii cu venituri lunare cuprinse între 1.501 și 2.000 de lei inclusiv;
  • 300 de lei pentru pensionarii cu venituri lunare cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei inclusiv.

În total, sprijinul financiar acordat în anul 2026 este de 1.000 de lei pentru prima categorie, 800 de lei pentru a doua și 600 de lei pentru cea de-a treia categorie.

Publicitate

Sumele sunt împărțite în două tranșe egale, în lunile mai și decembrie.

Pensionarii ale căror venituri lunare cumulate depășesc 3.000 de lei nu beneficiază de acest ajutor.

Ce venituri sunt luate în calcul pentru ajutorul din decembrie

Un aspect important este că pentru stabilirea dreptului la ajutorul financiar din decembrie 2026 sunt luate în calcul veniturile din pensii cuvenite în luna noiembrie 2026.

Potrivit legislației, se iau în considerare veniturile provenite din pensiile acordate în sistemul public, pensiile militare de stat și indemnizația socială pentru pensionari.

În cazul persoanelor care beneficiază de mai multe drepturi de pensie, acestea se cumulează pentru stabilirea plafonului de venit.

Astfel, suma primită în decembrie poate fi diferită de cea acordată în luna mai, dacă veniturile din pensii ale beneficiarului s-au modificat între timp și determină încadrarea într-o altă categorie.

De asemenea, persoanele care în luna noiembrie primesc diferențe de pensie restante, aferente unor perioade anterioare, nu vor avea aceste sume incluse în calculul plafonului pentru acordarea ajutorului.

Publicitate

Când intră banii pentru pensionari în decembrie 2026

Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat recent că a doua tranșă a ajutorului financiar urmează să fie plătită în decembrie 2026.

Banii vor ajunge la beneficiari prin modalitatea obișnuită de încasare a pensiei.

Astfel, pensionarii care primesc pensia în cont bancar vor încasa sprijinul pe card, iar cei care primesc pensia prin intermediul Poștei Române vor beneficia de plata în numerar.

OUG nr. 23/2026 stabilește luna decembrie ca perioadă de plată, însă nu precizează o zi exactă în care ajutorul trebuie virat.

Trebuie depusă o cerere pentru a primi ajutorul financiar?

Pensionarii care îndeplinesc condițiile legale nu trebuie să depună nicio cerere pentru a beneficia de sprijinul financiar.

Potrivit ordonanței, ajutorul se acordă din oficiu, prin casele teritoriale de pensii sau casele de pensii sectoriale.

Sumele sunt suportate de la bugetul de stat. De acest sprijin beneficiază pensionarii aflați în evidența caselor de pensii, care au domiciliul în România și îndeplinesc condițiile privind veniturile. Persoanele care au locul de ședere sau reședința obișnuită în străinătate nu beneficiază de ajutorul financiar.

Publicitate

Ce se întâmplă în cazul pensionarilor care primesc pensie de urmaș

Ajutorul financiar este acordat și beneficiarilor de pensie de urmaș.

Potrivit OUG nr. 23/2026, în cazul pensiilor de urmaș, sprijinul se acordă fiecărui urmaș în parte, cu respectarea condițiilor legale.

De asemenea, ajutorul se acordă în cuantum integral chiar dacă veniturile plătite în luna noiembrie 2026 sunt aferente numai unei fracțiuni de lună.

Ajutorul financiar nu afectează anumite drepturi sociale

Potrivit legislației, sumele primite în cadrul acestui program nu sunt luate în calcul la stabilirea plafonului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor.

De asemenea, ajutorul nu este luat în calcul la stabilirea contribuției individuale pentru biletele de tratament balnear acordate prin sistemul public de pensii.

Sprijinul financiar nu este considerat venit nici pentru anumite măsuri de protecție socială, inclusiv pentru stabilirea dreptului la venitul minim de incluziune. Totodată, sumele acordate cu acest titlu nu pot fi executate silit prin poprire.