Bani pentru fermieri: Termenul limită pentru depunerea cererilor de plată aferente campaniei 2026 este de 5 iunie, inclusiv, informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES.

”Pentru a evita aglomerarea din ultimele zile și eventualele întârzieri, fermierii sunt rugați să respecte programările stabilite de funcționarii APIA și să depună cererile în timp util.

Publicitate

Reamintim că se depune o singură Cerere de plată, chiar dacă solicitantul utilizează suprafețe de teren și/sau deține exploatații cu cod ANSVSA în diferite localități sau județe.

Fermierii care sunt beneficiari APIA își vor actualiza informațiile pentru Campania 2026. Cererea de plată, inclusiv declarația de suprafață, se completează în aplicația geospațială AGI Online, conform Instrucțiunilor disponibile pe site-ul APIA (...)

În cazul accesării schemelor din sectorul zootehnic, fermierii vor completa declarația specifică sectorului, conform programării stabilite cu funcționarii APIA, înainte de accesarea AGI Online.

Publicitate

Responsabilitatea privind legalitatea și valabilitatea documentelor aparține fermierului și/sau autorității emitente, după caz”, menționează instituția.

Potrivit sursei citate, până în prezent, în perioada 16 martie - 5 mai 2026, au fost depuse 389.020 de cereri de plată, pentru o suprafață de 2.454.956 hectare.