Actualitate
Bărbat de 31 de ani din Târgu Mureș, REŢINUT de poliţişti, în Alba. A furat bunuri de peste 1.600 de lei din Aiud

În urma cercetărilor efectuate de către poliţişti, a fost identificat M.P. de 31 de ani din municipiul Târgu Mureș, județul Mureş, care, pe timp de zi, a escaladat un perete al clădirii complexului, până la primul nivel, a pătruns în interior prin forţarea şi spargerea unui geam, după care a coborât la parterul imobilului, unde a forţat uşile de acces şi a pătruns în două încăperi de la acest nivel, de unde a sustras mai multe bunuri în valoare de 1.679.49 lei.
Faţă de M.P., s-a dispus măsura reţinerii pentru o durată de 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News