Actualitate
Bărbat de 44 de ani din Alba Iulia cercetat pentru furt. A sustras bunuri de 3.500 de lei dintr-o autoutilitară
![pol](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2012/12/masina-politie.jpg)
Miercuri, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia l-au identificat pe C.I.C., de 44 de ani, din Alba Iulia, ca persoană bănuită de comiterea unui furt ce a fost reclamat poliţiei la data de 19 august.
Acesta a profitat de faptul că o autoutilitară a fost lăsată neasigurată, pe strada Olteniei din municipiul Alba Iulia, a pătruns în interiorul acesteia şi a sustras o betonieră şi un transpalet, bunuri a căror valoare a fost estimată de păgubit la suma de 3.500 de lei.
Faţă de C.I.C., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat precum şi în vederea stabilirii întregii sale activităţi infracționale.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/01/Tobimar-Angajari.gif)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2021/09/sigla_alba24_300-x-92-1.png)