Eveniment
Bărbat de 66 de ani cu afecţiuni psihice din comuna Livezile, dat dispărut de poliţişti. A fost găsit după două zile de căutări, într-o pădure
Un bărbat de 66 de ani din Livezile, care suferă de afecţiuni psihice a fost dat dispărut de duminică. Din primele cercetări efectuate de poliţişti, Pamfil Oniga a părăsit domiciliul în intervalul orar 10.00 – 14.00, în timp ce soţia şi cei trei copii au fost plecaţi la culesul strugurilor, iar acesta a rămas singur. Imediat după ce a sesizat lipsa bărbatului de la domiciliu, familia l-a căutat acestuia în împrejurimi, dar nu l-a găsit.
UPDATE: Marţi, după mai multe ore de căutări, bărbatul a fost găsit într-o pădure, la aproximativ patru kilometri de locuinţă. La operaţiune au participat 14 persoane, atât poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Livezile, cât şi membrii familiei şi alţi voluntari. Bărbatul a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Municipal Aiud, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, fiind în stare de şoc.
Pentru că suferă de afecţiuni psihice, bărbatul avea dificultăţi în orientare. Acesta a mai fost plecat de la domiciliu, fiind identificat la scurt timp pe raza localităţii Livezile, atât de către membrii familiei, cât şi de către alţi cetăţeni. După ce părăsea locuinţa şi parcurgea o distanţă scurtă, bărbatul nu mai ştia să se întoarcă la domiciliu.
La data plecării de la domiciliu, bărbatul purta un pulover din bumbac culoare gri închis cu o dungă de culoare albă cu lăţimea de aproximativ 5 – 7 cm, dispusă orizontal la nivelul pieptului; pantalon tip salopetă, culoare albastră verde deschis; încălţăminte pantofi de culoare neagră şi capul descoperit.
Pamfil Oniga are înălţimea de 1,80 m; constituţie atletică; păr cărunt; faţa ovală; ochi albaştrii; nas drept; frunte lată; urechi apropiate şi nu poartă mustaţă sau barbă. Potrivit poliţiştilor, acesta poartă ochelari de vedere şi nu are semne particulare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News