Connect with us

Cugir

Bărbat de 71 de ani din Cugir, cu dosar penal pentru braconaj. Ce au descoperit polițiștii

Publicat

Un bărbat de 71 de ani din Cugir este cercetat penal pentru braconaj cinegetic. Acesta ar fi împușcat ilegal un pui de căprioară.

Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, 31 mai, în jurul orei 21.50, polițiștii din Cugir au fost sesizați cu privire la faptul că mai multe persoane desfășoară activități de braconaj, pe raza orașului.

Polițiștii s-au deplasat în zona indicată de către apelant și au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din Cugir, în care se mai aflau trei bărbați.

În urma controlului autoturismului, polițiștii au identificat o armă de vânătoare, un încărcător în care se aflau două cartușe și doi saci în care se aflau un căprior și un ied, împușcați.

Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că unul dintre cei trei bărbați, în vârstă de 71 de ani, în timp ce se afla la o partidă de vânătoare organizată, ar fi tras două focuri de armă împușcând un căprior, pentru care deținea autorizație de vânătoare și un ied, pentru care nu avea autorizația necesară.

Polițiștii au ridicat arma de vânătoare și au indisponibilizat bunurile folosite și provenite din săvârșirea infracțiunii. Au întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.