Un bărbat din Alba, U.B., a fost trimis în judecată pentru distrugere, după ce procurorii din Blaj au putut proba că acesta a dat foc intenționat unei rulote, dar și unui gard. 

Este vorba despre un incendiu ce s-a produs în urmă cu mai bine de doi ani, dar a ajuns recent pe masa judecătorilor din Blaj. 

Publicitate

În 20 septembrie 2023, dosarul a treccut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară, unde magistrații au dispus începerea judecății.

Interesant este faptul că bărbatul a putut fi indicat ca persoana care a produs incendiul pe baza analizelor datelor telefonice.

Anchetatorii au cerut harta frecvenței apelurilor primite/efectuate de pe cartela SIM a bărbatului, pe care o avea în telefon.

Mai mult de atât, analiștii care se ocupă de datele cibernetice au refăcut traseul parcurs de cartela SIM cu numărul pe care îl folosea bărbatul, la data producerii incendiului.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Ce s-a întâmplat mai exact

În linii mari, este vorba despre un caz de distrugere prin incendiere.

U.B., ”la data de 31 ianuarie 2021, în intervalul orar 4.00-5.20, cu intenție, a incendiat rulota și gardul din lemn cu care aceasta era împrejmuia, bunuri aparținând persoanei vătămate, situate în locul <Râpău> din extravilanul satului Sânmiclăuș, cauzând distrugerea în totalitate a rulotei și distrugerea parțială a gardului din lemn”, se arată în motivarea instanței.

La mai bine de doi ani, bărbatul a fost trimis în judecată pentru distrugere, iar dosarul se va judeca pe rolul Judecătoriei Blaj.

Publicitate