Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Bărbat din Alba Iulia, ARESTAT preventiv pentru tentativă de omor, după ce și-a agresat soția şi a distrus, cu un topor, mobilierul din casă

Publicat

arestat, catuse Bărbatul din Alba Iulia care şi-a agresat soţia şi a distrus, cu un topor, mobilierul din casă şi două geamuri de pe scara blocului, în noaptea de 3/4 ianuarie, a fost arestat pe o durată de 30 de zile. Decizia a fost luată de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, marți, 5 ianuarie.

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, la data de 5 ianuarie, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Gheorghe Nicu Timar, aflat în stare de reţinere, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor sub forma violenţei în familie, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Citește și Și-a agresat soţia şi a distrus cu un topor lucrurile din propria locuinţă. Un tânăr din Alba Iulia, reținut de polițiști

La aceeaşi dată, urmare propunerii formulate de către procuror, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, fiind emis mandat de arestare preventivă.

În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 3/4 ianuarie, în jurul orei 23.00, inculpatul Timar Gheorghe Nicu, fiind în stare de ebrietate, aflându-se la locuinţa comună situată în municipiul Alba Iulia, judeţul Alba, în urma unor discuţii contradictorii pe care le-a avut cu soţia sa, persoana vătămată T.A.I., a încercat să-i suprime viaţa acesteia, respectiv a lovit-o cu pumnii în zona feţei şi a corpului, a strâns-o de gât, încercând să o stranguleze, de mai multe ori, a încercat să o dea cu capul de pereţi, cauzându-i leziuni care necesită pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, ulterior a lovit cu un topor pereţii apartamentului, distrugând şi obiecte de mobilier.

De asemenea, inculpatul, în momentul în care a intrat în scara blocului, înainte de producerea incidentului, a spart un geam, tulburând ordinea şi liniştea publică.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia.

„Punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, transmit procurorii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax