Un bărbat în vârstă de 33 de ani din Alba Iulia este cercetat penal pentru tentativă de furt de combustibil din rezervorul unei maşini parcate. A fost văzut însă de un albaiulian care locuieşte în zonă.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, poliţiştii de investigaţii criminale l-au identificat miercuri pe un bărbat de 33 de ani, din Alba Iulia, care este bănuit de comiterea unei tentative de furt.

În noaptea de 3/4 februarie, acesta ar fi încercat să sustragă carburant din rezervorul unui autoturism parcat pe strada Septimius Severus din Alba Iulia. Ar fi fost surprins de către un cetăţean care locuieşte în zonă şi ar fi renunţat la activitatea infracţională, asigurându-şi scăparea.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Poliţiştii au întocmit, pe numele său, dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de furt calificat.