Bărbat din Alba Iulia, diagnosticat cu o formă de cancer a învins în instanță birocrația. Primește gratuit un tratament scump
Un bărbat din Alba Iulia și-a câștigat în instanță dreptul la un tratament foarte scump, tratament care i-ar putea salva viața. Este vorba despre un proces întâlnit foarte des pe rolul Curții de Apel Alba Iulia.
Un proces care de altfel este singura cale prin care pacienții fără venituri mari pot avea dreptul la tratament. Recent, în data de 31 martie 2026, magistrații Curții de Apel Alba Iulia au dat în regim de urgență o decizie în acest caz.
În primul rând de la ce pornește un astfel de proces. Persoana în cauză este diagnosticată de cele mai multe ori cu o formă agresivă de cancer. Medicul oncolog îi recomandă un tratament care în Uniunea Europeană dă rezultate pentru forma de cancer în cauză.
Lupta cu birocrația pentru dreptul la viață
Însă, în acest moment pacientul se lovește de birocrația din sistemul medical a României. Pe scurt, deși în România medicamentul în cauză este destinat tratarii unor tipuri de cancer (și se prescrie gratuit, în regim compensat 100%) pentru forma de cancer de care suferă pacientul, opțiunea de compensat nu există.
Drept urmare, bolnav, stresat, pacientul trebuie să apeleze la singura soluție legală: Dă statul în judecată. Deschide un proces pe fond, în care îi cere statului român, ministerului Sănătății, dar și agenției pentru medicamente a României să introduca pe lista de afecțiuni pentru care se face compensarea medicamentului și tipul de cancer cu care a fost diagnosticat.
Medicamentul este extrem de scump
Însă un astfel de proces în civil, poate dura luni bune. Din acest motiv, pacientul mai apelează la încă o acțiune în instanță: cea de ordonanță preşedinţială. Acțiune în care cere ca statul să îi ofere tratamentul gratuit până la soluționarea dosarului de fond.
Asta a cerut și în cazul de față. Reclamantul din dosar a fost diagnosticat cu un tip de cancer, iar medicul specialist a recomandat tratament cu medicamentul ZANUBRUTINIB (denumire comercială BRUKINSA).
Așa cum am arătat că medicamentul ZANUBRUTINIB (denumire comercială BRUKINSA) are prețul aprobat - 25.323,55 /flacon în funcție de concentrație - însă acestea sunt prohibitive pentru subsemnata. Până în prezent, reclamantul a achiziționat din resurse proprii aceste medicamente dar la acest moment nu mai am resurse financiare pentru a le achiziționa.
Ce au decis magistrații Curții
Într-o singură ședință de magistrații Curții de Apel Alba Iulia, au admis cererea bărbatului. Pe scurt magistrații au obligat Guvernul României să îi ofere sub formă de compensare sută la sută, tratamentul pacientului, până la soluționarea dosarului de fond.
Decizia a fost executorie.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)