Blaj
Bărbat din Alba, trimis în judecată după ce și-a amenințat fratele cu moartea. De la ce a pornit scandalul

Un bărbat din Alba a fost recent trimis în judecată pentru amenințare. Dosarul a trecut în data de 21 decembrie 2023, de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară, pe rolul Judecătoriei Blaj.
Motivarea instanței a fost făcută publică, iar în ea apare motivul de la care a pornit scandalul.
În linii mari, fapta pentru care bărbatul va fi judecat a avut loc în data de 3 septembrie 2022. Acesta locuiește alături de mama sa, iar între el și fratele său există un conflict mai vechi, legat de moștenire și îngrijirea mamei.
În ziua respectivă, fratele acestuia a mers până la locuința mamei pentru a-i duce mai multe produse. Atunci acesta i-a spus fratelui să îli lege câinele deoarece mai are de adus câteva lucruri.

Inculpatul care se afla și sub influența alcoolului s-a enervat, a început să îi adreseze persoanei vătămate injurii și l-a amenințat, spunându-i „te omor, îţi dau în cap”. Bărbatul a ieșit din curte, a intrat în autoturismul său și a apelat organele de poliție prin SNUAU 112. În continuare, inculpatul, având în mână o bâtă, s-a dus după el, a introdus bâta pe geamul deschis de la portieră și a repetat aceleași amenințări, respectiv, „ te omor, îţi dau în cap”, se arată în motivarea instanței.
După ce oamenii legii au ajuns la fața locului, bărbatul care și-a amenințat fratele s-a ales cu dosar penal. Recent a fost trimis în judecată, iar dosarul se va judeca pe rolul Judecătoriei Blaj.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News