Actualitate
Bărbat din Almașu Mare cu permisul suspendat, prins de polițiști la volan în Alba Iulia

Un bărbat de 55 de ani din Almașu Mare este cercetat de polițiști după ce a fost prins la volanul unei mașini, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Potrivit IPJ Alba, în dimineața zilei de 15 iulie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din localitatea Almașu Mare.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News