Un bărbat din Brașov a fost depistat și reținut de polițiștii din Aiud. Acesta a fost condamnat, la sfârșitul lunii octombrie, la un an, 4 luni și 715 zile închisoare, pentru furt calificat. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 4 noiembrie 2020, polițiștii de investigații criminale din Aiud l-au depistat și reținut, pe raza municipiului Aiud, pe un bărbat de 33 de ani, din municipiul Brașov, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis la data de 28 octombrie 2020.

Publicitate

Bărbatul a fost condamnat, de Judecătoria Brașov, la executarea unei pedepse privative de libertate de un an, 4 luni și 715 zile închisoare, pentru furt calificat.

Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.