Connect with us
Publicitate

Câmpeni

Bărbat din Câmpeni, REȚINUT pentru anunț fals privind închirierea unei cabane de sărbători. Câți bani a încasat de la turiști

Publicat

Un bărbat din Câmpeni a fost reținut de polițiști, pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Acesta ar fi publicat un anunț mincinos privind închirierea unei cabane și ar fi încasat bani de la persoane care ar fi dorit să petreacă Crăciunul în Apuseni.

Potrivit IPJ Alba, luni, 30 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, au efectuat două percheziții, una la domiciliul unui bărbat de 31 de ani, din Câmpeni, bănuit de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată și una la sediul unei societăți comerciale administrată de acesta.

În luna decembrie a anului 2022, bărbatul ar fi postat pe un site de internet un anunț mincinos prin care oferea, spre închiriere, pe perioada Crăciunului, o cabană situată în localitatea Beliș, județul Cluj.

Bărbatul ar fi încasat, în baza unei facturi false, suma de 4.000 de lei, de la două persoane din municipiul București, cu titlu de avans, fără ca ulterior să pună la dispoziția acestora serviciile promise.

Cu ocazia perchezițiilor, polițiștii au ridicat documente și dispozitive electronice.

Față de bărbat a fost luată măsura reținerii, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate