Bărbat din Cîmpeni, amendat pentru că transporta ilegal 21 de pomi de Crăciun, cu maşina personală. Brazii au fost confiscaţi
Sâmbătă, între orele 18.00 şi 21.00, lucrători din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Câmpeni au fost în supraveghere pe DN75, în cadrul acţiunii ”Scutul pădurii 2013”.
L-au identificat pe J.L. de 58 de ani, din oraşul Câmpeni, în timp ce transporta cu un autovehicul proprietate personală, pe raza comunei Albac, 21 de pomi de Crăciun, în valoare totală de 420 lei, fără a avea asupra sa documente legale de provenienţă.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, iar cei 21 de pomi de Crăciun au fost confiscaţi şi predaţi Ocolului Silvic Valea Arieşului, pentru valorificare.
foto: arhivă
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)