Eveniment
UPDATE: Bărbat din comuna Bucium, dat DISPĂRUT de familie. A ajuns la Viena cu autostopul
Un bărbat din comuna Bucium, în vârstă de aproximativ 40 de ani, este căutat de familie după ce a plecat de acasă în cursul zilei de marți. Ovidiu Costan ar fi mers la Alba Iulia pentru cursuri la o școală de șoferi și nu s-a mai întors.
UPDATE: Bărbatul a fost văzut marți noaptea la Deva de unde a luat o mașină la ocazie. Acesta a vrut sa ajungă la Arad însă pe drum a realizat că persoanele care l-au luat la ocazie mergeau spre Germania și le-a cerut să îl ducă până în Viena.
„Ploua în acea seară și am zis să îl ajutăm să nu îl lăsăm să stea în ploaie având în vedere că mergem în acea direcție” spune bărbatul care l-a luat la ocazie.
Ultima dată când a vorbit cu familia a fost marți în jurul orei 14.00, când ar fi terminat orele de condus. Și-a sunat soția pentru a o întreba dacă să mai cumpere ceva pentru fetița lor de doi ani. După o oră soția a încercat să-l sune însă avea telefonul închis. Acesta ar fi scos 250 de lei de pe cardul soției.
„Nu a mai plecat până acum de acasă, e descris de soție ca fiind un om blând, sensibil, care își iubea foarte mult familia. Chiar și-au făcut planuri pentru weekend, ținând cont că urma ziua fiicei lor” spune un apropiat al familiei.
O sesizare în acest caz a fost făcută și poliției din Abrud, miercuri.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News