Eveniment
Bărbat din comuna Roșia Montană, REȚINUT pentru furt. În timp ce era în vizită la o vecină, i-a sustras telefonul mobil
Polițiștii din Roșia Montană au reținut un bărbat din Dăroaia, care este bănuit de furt. Ar fi sustras, din casa unei vecine, un telefon mobil. Polițiștii au recuperat telefonul și i l-au restituit păgubitei.
Potrivit IPJ Alba, la data de 17 martie 2021, polițiștii Postului de Poliție Roșia Montan au identificat un bărbat de 61 de ani, din Dăroaia, comuna Roșia Montană, ca fiind persoana bănuită de săvârșirea unei infracțiuni de furt care a fost reclamată poliției la data de 15 noiembrie 2020.
Se pare că, în timp ce era în vizită la o vecină, bărbatul ar fi profitat de neatenția acesteia și i-ar fi sustras telefonul mobil a cărui valoare a fost estimată la 800 de lei.
Cu ocazia investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit să recupereze telefonul, care a fost restituit păgubitei.
Față de bărbatul bănuit de furt, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 18 martie, să fie prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News