Bărbat din Cugir, după 38 de zile de luptă cu Covid-19: ”Ne ia organele și le toacă. Niște gheare reci au început să mă sugrume”

Radu Roșian, fost consilier local și administrator special la fabrica de arme din Cugir, povestește calvarul prin care a trecut în ultimele 40 de zile. Roșian arată cât de perfid acționează coronavirusul în corpul uman și nu a uitat să-i menționeze nici pe cei care i-au fost aproape în aceste zile grele.

„Virusul ne ia organele și ni le toacă!”, scrie pe Facebook, Radu Roșian, fost consilier local în Cugir, într-o postare preluată și de ziarele Libertatea și Adevărul.

În lunga mărturie, Roșian vorbește despre condițiile proaste din spitalul din Cugir, dar susținerea primită din partea șefului CJ Alba, Ion Dumitrel, dar mai ales despre modul în care l-a lovit boala, astfel încât a fost aproape să creadă că nu mai scapă.

„Sunt cei care nu cred în Covid! F bine, au dreptate, n-ai cum să-i lămurești! Sunt cei care cred ca Covidul este o mică răceală! F bine, au dreptate, 90% așa scapă! Suflă nasul de două ori și după 14 zile sunt negativi! Dar sunt și 10%, pe care Covidul îi prinde cu sistemul imunitar praf (pneumonie, diabet, hipertensiune, alte boli mai grave). Pe ăștia ne pune la pământ ! Virusul ne ia organele și ni le toacă!” scrie acesta.

Totul a început luna trecută.

A aflat Dumitrel de starea mea și a vorbit la Terapie Intensivă. Fără el, eram PA!

„Sunt pozitiv din 10 octombrie și m-am negativat în 18 noiembrie. 38 zile lungi, grele, uneori infernale. După o săptămână de tratament la Cugir în care am tratat pneumonia și am luat antivirale, am cerut sa plec acasă în izolare deși eram pozitiv.

Am citit eu peste tot că-n 14 zile, virusul trece. Am avut într-un fel dreptate să cer să plec fiindcă la infecțioase la Cugir, condițiile sunt absolut infernale. Saloane și băi mizerabile (mă refer la dotare și stare, nu la curățenie) paturi care erau atât de incomode încât parcă seara îți ziceau hai să-ți bătucesc un pic carnea pe tine musiu!”, relatează bărbatul.

După trei zile de izolare acasă, a făcut febră și a ajuns la UPU Alba. „Am dat telefon la 112 și a venit salvarea cu oxigen și m-a dus la spital la Cugir. Și de acolo la UPU Spital Județean Alba.

Diferența între Spitalul Județean și cel din Cugir este de nedescris. La UPU este ca într-o hala de producție. Dotare serioasă. Tot personalul se mișcă ca pe spargă. Profesionalism. Asta a fost impresia mea.

A aflat Ion Dumitrel de starea mea și a vorbit la terapie intensivă. Acest OM a vorbit zilnic cu doctorii, s-a interesat să am tratamentul cel mai bun, mi-a scris zilnic mesaje de încurajare. Fără el, eram pa! Împreună cu Hațegan Marius și Alexandru Peres mi-au arătat ce înseamnă prieteni. Vechi, adevărați”.

„Niște gheare reci au început să mă sugrume”

„Apoi urmează câteva episoade crunte: „În 24 octombrie la ora 18 eram într-un salon la izolare, în transfer de la UPU spre ATI. La ora 19:30 trebuia să vină să mă ducă să mă lege la oxigen la ATI și să încep tratamentul cu antibiotice și antivirale”.

Și-au început! Niște gheare reci au început să mă sugrume. Să-mi taie respirația. Am fost sigur că nu scap. Dar primisem un mesaj de la copil că se gândește la mine și-i este frică pt mine. În ora aia în care ghearele mă strângeau nemilos de gât am repetat într-una: Flavius , Flavius, Flavius. Aproape până la inconștiență! Și-am reușit să rezist până m-au legat la aparatul de oxigen, cu masca pe toată fața! Asta a fost salvarea mea.

„Eram nedormit de 72 de ore. Nemâncat și nebăut de 48 de ore. Avem un organism care lupta cu limita, fără sa ne dăm seama de unde atâta putere. Mi-a spus fina mea dr Ramona Gheorghe că de fapt au urmat 36 de ore critice. Pe muchie. Ramona a fost împreuna cu Ion Dumitrel una dintre cei care au vegheat asupra mea. Au urmat aproape trei săptămâni de ATI. Cu zile lungi în care stăteam și 15 ore pe zi în perfuzii. Și mă uitam, pic, pic, pic. Picura și nu se mai termina Și urma alt tub și alt tub. Câte 6-7 pe zi.”

Mesaj pentru cei care l-au uitat

Boala a lăsat urme adânci pe corpul și în mintea bărbatului, care pare furios pe prietenii care nu i-au scris nimic.

„După astea trei săptămâni am rămas cu un pic de carne pe mâini și piciorușe sub pielea fleșcăită. Fața căzută. Pielea uscată de la lipsa soarelui. Mintea zdruncinată de la singurătate.

Singur 24 de ore. Înmulțit cu atâtea zile. Noroc că există și oameni care mi-au scris mesaje zilnic. S-au interesat cum mă simt. La un moment dat îmi doream să mă lase în pace fiindcă mă întrebau toți: nu ești mai bine?

Când ieși? Și nu eram. Nu știam când scap! Eram singurul căruia testele îi ieșeau pozitive. Pe oamenii ăștia îi țin minte. Pe toți. Pe restul: i-am șters din memorie”, scrie Roșian.

Sunt unii pe care i-am crezut prieteni/ prietene, dar nu mi-au dat un mesaj de îmbărbătare. Așa suntem toți. Prieteni de suprafață. Pe interese. Și câțiva adevărați. Pe ăia o să-i păstrez în memorie”.

Bărbatul rămâne în spital, pentru că trebuie să-și revină: ”Nu m-am recuperat cu oxigenul. Încă am nevoie de mască. De aia mică. Ușoară. Și trebuie să continui tratamentul pentru rinichi.

Dar parcă altfel sună: a fost transferat de la ATI. Asta este mică poveste a unui om care s-a convins de existența Covidului. De perfidia acestui virus care caută orice organ mai puțin sănătos pe care să-l atace. Mâncați sănătos.

Faceți exerciții fizice cât mai puteți. Feriți-vă de răceli. Dacă veți lua virusul să puteți lupta mai bine decât am luptat eu! Aștept cu încredere. Cu optimism săptămâna ce urmează. Pot fi și săptămâni. Vreau să plec recuperat!”.