Polițiștii din Cugir au reținut un minor și doi bărbați care sunt bănuiți de tâlhărie. Aceștia ar fi profitat de starea de ebrietate a unui bărbat și i-ar fi sustras, prin violență telefonul, cardul, un încărcător și țigările. Nu deodată, ci pe rând, la interval de câteva minute, spun reprezentanții IPJ Alba.

Publicitate

La data de 4 noiembrie 2019, polițiști de investigații criminale din Cugir au obținut informații în legătură cu o posibilă faptă de tâlhărie a cărei victimă a fost un bărbat de 43 de ani, din oraș.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în seara zilei de 4 noiembrie 2019, în timp ce se afla pe strada Victoriei din Cugir, victima a fost abordată de către un minor de 14 ani, care, profitând de starea de ebrietate a acesteia, ar fi agresat-o și i-ar fi sustras telefonul mobil, un încărcător și cardul bancar.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Ulterior, după câteva minute, bărbatul ar fi fost abordat de alți doi bărbați, de 35 și 50 de ani, care i-ar fi cerut țigări, iar pentru că au fost refuzați aceștia l-ar fi agresat și i-ar fi sustras un pachet de țigări pe care-l avea asupra sa.

Fapta nu a fost reclamată de păgubit la poliție, însă polițiștii au intrat pe fir după ce victima s-a plâns în legătură cu cele întâmplate unui prieten.

Față de minor, care nu este la prima faptă de acest gen, dar și față de cei doi bărbați adulți, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore.

Publicitate

Cercetările sunt continuate de către polițiști.

Foto: Arhivă - rol ilustrativ