Connect with us
Advertisement

Actualitate

Bărbat din Dăroaia, prins în flagrant de jandarmi în interiorul unei firme din Gura Roşie. Sancţionat pentru colectarea de resturi metalice și lemnoase

Publicat

masini jandarmi Luni, un bărbat din localitatea Dăroaia, a fost surprins de Jandarmii de la Roșia Montană în sediul unei societăți comerciale. Bărbatul a fost sancționat contravențional, pentru colectarea de resturi metalice și lemnoase.

Potrivit Jandarmeriei „firma se află în localitatea Gura Roşiei, iar personalul de pază a relatat jandarmilor că nu este prima dată când persoane sau grupuri de persoane intenţionează să pătrundă în incintă pentru a colecta resturi metalice şi lemnoase. De obicei aceste intenţii sunt dejucate de paznici, dar când aceştia au suspiciunea că se vor confrunta cu persoane care pot deveni violente, de regulă apelează la ajutorul jandarmilor.

Aşa s-a întâmplat şi luni, la ora 14.30, când, în urma intervenţiei unui echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Roşia Montană, Olimpiu C. (26 de ani), domiciliat în satul Dăroaia, a fost depistat în interiorul societăţii comerciale şi sancţionat contravenţional.

Pentru prevenirea apariţiei unor astfel de fapte, reprezentanţii jandarmeriei Alba sesizează cetăţenii că zona va fi monitorizată în continuare de echipajele de jandarmerie, iar acestea vor interveni prompt ori de câte ori se constată apariţia unor încălcări ale legilor în vigoare. De asemenea, reamintesc faptul că “pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor, regiilor autonome, societăţilor comerciale, partidelor sau altor formaţiuni politice, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ambasadelor şi reprezentantelor altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României (…) ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine” constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1500 de lei.

Totodată, faptul că violarea sediului profesional constituie infracţiune, se defineşte ca fiind pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite şi se pedepseşte, în unele cazuri, cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă” s-a mai spus în comunicatul trimis de Jandarmeria Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement