Eveniment
Bărbat din Galda de Jos, reţinut pentru tâlhărie: L-a ameninţat pe un taximetrist cu un cuţit şi i-a furat banii
Un bărbat de 27 de ani din Galda de Jos a fost reţinut de poliţişti pentru tâlhărie şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Este suspect principal în cazul unei agresiuni petrecute luni, în timpul unei curse cu taxiul. Acesta l-a ameninţat pe şoferul taxiului cu un cuţit, fiind sub influenţa alcoolului şi i-a furat suma de 150 de lei şi cheile maşinii.
Luni, 12 martie, la ora 16.05, Poliţia Municipiului Aiud a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 de către un taximetrist în vârstă de 21 de ani, din municipiul Alba Iulia, cu privire la faptul că, în timp ce efectua o cursă Alba Iulia – Aiud, pe raza localităţii Sîncrai, a fost ameninţat cu un cuţit de către clientul său şi deposedat de suma de 150 de lei şi de cheile autoturismului.
În baza sesizării, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 3 de Politie Rurală Aiud, s-a deplasat imediat la faţa locului, iar, cu ajutorul semnalmentelor furnizate de victimă, la scurt timp de la sesizare, au reuşit identificarea principalului suspect de comiterea faptei: G.G., de 27 de ani, din comuna Galda de Jos, judeţul Alba.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud, s-a stabilit faptul că suspectul i-a solicitat, iniţial, taximetristului efectuarea unei curse în municipiul Alba Iulia, în timpul căreia a efectuat mai multe staţionări, după care i-a solicitat să-l ducă până în municipiul Aiud, respectiv în localitatea Sîncraiu.
Pe drumul de întoarcere spre Alba Iulia, fiind sub influenţa alcoolului, G.G., l-a ameninţat pe taximetrist cu un cuţit, l-a deposedat de suma de 150 de lei şi cheile autoturismului, pe care, ulterior, le-a aruncat pe câmp împreună cu cuţitul pe care l-a folosit la comiterea faptei, după care s-a deplasat la locuinţa rudelor sale din localitatea Sîncraiu.
Prejudiciul a fost recuperat integral şi restituit victimei, iar faţă de G.G. a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud cu propunere de sesizare a instanţei de judecată şi arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News