Bărbat din județul Hunedoara, prins cu permis de conducere britanic, fals, în Alba
Un bărbat din județul Hunedoara s-a ales cu dosar penal în Alba. A fost oprit de Poliție în trafic și le-a prezentat agenților un permis de conducere britanic, fals.
Potrivit IPJ Alba, vineri, în jurul orei 3.30, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș l-au depistat pe un bărbat de 51 de ani, din Vulcan, județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Cu ocazia controlului, bărbatul a prezentat un permis de conducere britanic, în legătură cu care polițiștii au stabilit că ar fi fals.
Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, fals în înscrisuri materiale și uz de fals.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)