Un bărbat din Lopadea Nouă a ajuns după gratii, fiind condamnat la închisoare pentru conducere fără permis, mărturie mincinoasă, participație improprie la fals intelectual și uz de fals. Poliţiştii l-au identificat sâmbătă şi l-au transportat la penitenciar.

Publicitate

Polițiștii  Secției numărul 3 Poliție Rurală Aiud l-au identificat sâmbătă pe un bărbat de 47 de ani, din Lopadea Nouă, posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, transmite IPJ Alba.

Potrivit sursei citate, tânărul a fost condamnat de Judecătoria Aiud la o pedeapsă privativă de libertate de doi ani, 8 luni și 10 zile închisoare, pentru conducere fără permis, mărturie mincinoasă, participație improprie la fals intelectual și uz de fals.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Condamnatul a  fost depus în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.