Bărbat din Ocna Mureș, cu dosar penal pentru conducere fără permis. A prezentat polițiștilor un permis, suspect că ar fi fals
Un bărbat din Ocna Mureș s-a folosit de un permis în legătură cu care există suspiciunea că e fals, pentru a conduce pe drumurile publice.
Potrivit IPJ Alba, la data de 19 decembrie 2019, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș l-au depistat pe un bărbat de 39 de ani, din Ocna Mureș, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Mihail Kogălniceanu din Ocna Mureș, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Bărbatul a încercat să-i inducă în eroare pe polițiști, prezentând un permis de conducere italian în legătură cu care există suspiciunea că este fals.
Față de bărbat a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, iar polițiștii continuă cercetările cu privire la permisul prezentat de bărbat la control.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)