Eveniment
Bărbat din Sebeș, prins beat și fără permis de conducere pe un motoscuter neînmatriculat
Un bărbat din Sebeș a fost prins de polițiștii din Ocna Mureș în timp ce conducea un motoscuter neînmatriculat, fără permis de conducere, fiind și sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatului i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conform IPJ Alba, la data de 6 aprilie 2021, în jurul orei 16.45, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au depistat un bărbat de 32 ani, din Sebeș, în timp ce conducea, pe strada Băltăreț din comuna Unirea, un motoscuter neînmatriculat, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul neînmatriculat, conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News