Eveniment
Bărbat din Sebeș, reținut de polițiști, după ce a intrat în locuința fostei prietene. Ce s-a întâmplat

Un bărbat din Sebeș a fost reținut de polițiști după ce a intrat în locuința fostei prietene. Acesta avea, pe numele său, ordin de protecție și îi era interzis să se apropie de femeie.
Potrivit IPJ Alba, marți, 5 noiembrie, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 44 de ani, din municipiul Sebeș.
Marți, acesta s-ar fi deplasat la locuința fostei sale concubine și ar fi pătruns în interior, fără acordul acesteia. A încălcat astfel prevederile unui ordin de protecție prin care i-a fost interzis să se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri față de aceasta.
Bărbatul este cercetat pentru violare de domiciliu și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse.

Va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News