Actualitate
Bărbat din Târnăveni, cercetat de poliţiştii din Blaj. A condus o maşină sub influenţa alcoolului
Un bărbat din municipiul Târnăveni s-a ales cu dosar penal în Alba. A fost prins de poliţiştii din Blaj, la volan, sub influenţa alcoolului.
Potrivit IPJ Alba, marţi, 26 septembrie, în jurul orei 9.10, poliţiştii rutieri din Blaj au depistat un bărbat de 60 de ani, din municipiul Târnăveni, judeţul Mureş, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Clujului din Blaj, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.51 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Blaj unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News