Un bărbat din Teiuș a fost reținut de polițiști, în urma unui conflict petrecut pe o stradă din oraș. Acesta și-ar fi agresat soția.

Incidentul a fost semnalat miercuri, 24 iulie. Potrivit IPJ Alba, bărbatul, de 57 de ani, din Teiuș, ar fi nesocotit prevederile unui ordin de protecție emis de Judecătoria Aiud. Prin acesta, era obligat să păstreze o distanță de cel puțin 50 de metri față de soția sa.

Publicitate

Însă, în timp ce aceasta se afla pe o stradă din oraș, ar fi agresat-o, provocându-i leziuni corporale ușoare.

Polițiștii din Teiuș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbat. Este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și violență în familie.

Acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Cercetările sunt continuate.