Actualitate
Bărbat din Unirea, reținut de polițiști pentru că a încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat de soția sa

Polițiștii din Ocna Mureș l-au reținut miercuri pe un bărbat de 40 de ani, din comuna Unirea, cercetat pentru violență în familie.
Acesta a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști, care prevedea că nu are voie să se apropie de soția sa. Bărbatul va fi prezentat în fața magistraților.
Acesta s-a întors la domiciliul comun, deși se afla sub incidența ordinului. Față de acesta a fost întocmit un nou dosar penal.
Polițiștii au transmis că va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

Reamintim că la data de 26 iulie 2021, polițiștii din Unirea au fost sesizați de către o femeie de 40 de ani, din comună, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de soț.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, față de bărbatul de 40 de ani, polițiștii au emis un ordin de protecție, pe o perioada de 5 zile, prin care i-a fost interzis să se apropie de soția sa.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News